Școala confesională evanghelică

Spre deosebire de țăranii români, țăranii sași din Dîrlos s-au bucurat de drepturi sociale deosebite, având în vedere și faptul că nobilii de la Dîrlos erau sași. Pe baza acestor argumente presupun că într-o perioadă timpurie, la o dată foarte apropiată de constituirea Bisericii romano-catolice, sașii din Dîrlos au putut să-și organizeze învățământul în preajma ei, iar după îmbrățișarea Reformei în 1544 situația învățământului s-a păstrat aceeași.
Primele informații documentare datează din perioada revoluției din 1848. În 1851, la o populație de 300 de suflete sași, erau 40 de copii care urmau școala, din care 24 băieți și 16 fete, având doi învățători Johann Umbrich și Michael Seiler. se pare că băieții formau o clasă aparte iar fetele alta. La ambele predau cei doi învățători menționați mai sus.
În 1883 numai 52 de copii din cei de vârstă școlară au frecventat școala. dar numărul tot mai mare de copii de vârstă școlară cerea extinderea școlii.
În 1886 Dîrlosul era printre satele în care fetele depășeau procentul obișnuit de frecventare a școlii, în perioada respectivă marea majoritate a școlarilor formând-o băieții.
În 1890 s-a mai adăugat o sală de clasă celei existente, dar si aceasta a devenit neîncăpătoare în 1910 când numărul școlarilor se dublase față de 1883. Acest lucru a determinat comunitatea săsească din Dîrlos să achiziționeze ”castelul domnesc” al lui Petru Haller contra sumei de 800 de coroane. Aici a fost instalată școala confesională evanghelică C.A.
DUpă 1918 spre deosebire de scolile confesionale române, școala evanghelică și-a menținut caracterul confesional până în 1945 când a trecut și ea în cadrul învățământului de stat. Astfel că în 1932 în dîrlos existau școala primară de stat și școala confesională C.A.
În anul 1943-1943 această școală germană funcționa cu 49 băieți și 55 fete având un învățător și o învățătoare.