Școala confesională ortodoxă

Tradiţia locală menţionează existenţa unui dascăl la mijlocul secolului XVIII în persoana lui Grigonţă Langa, venit din Țara Românească şi stabilit aici.
Primul dascăl menţionat în documente la Dârlos este Andrei Roman, născut în 1806 la Blăjel după l. Ciolan şi 1810 după Pavel Berariu.
A fost fiul lui Nicolae Roman din Blăjel, fraţii săi Teodor - fost preot în Buzd şi Niculiţă - rămas la coarnele plugului întregind familia.
Andrei a fost la început cantor și dascăl în Seuca jud. Târnava Mică, apoi se mută în Șmig. S-a căsătorit de când a fost în Seuca cu Paraschiva din Dîrlos. În revoluția din 1848 a avut un rol deosebit de important în părțile Târnavei Mari.
După revoluție se stabilește în Dîrlos ocupând postul de cantor și dascăl. În 1865 se îmbolnăvește destul de grav, prilej cu care V. Roman, fiul său este chemat să-și vadă tatăl bolnav.
Pe lângă Visarion a mai avut trei fiice, Maria, Ana și Rafira.
La Dîrlos a avut un salar de 80 florini anual și pentru susținerea familiei, atât el cât și soția și copii lucrau pământul primit ca zestre din partea socrilor și cel ce-i revenea din eclejia bisericii.
La 15 decembrie 1872 moare, la înmormântare participând preoții din satele din jur în frunte cu protopopul Mediașului.
De la 1872 școala confesională ortodoxă din Dîrlos are învățător pe Catelina, soția lui Ioan Natu, după cât se pare acesta era cantorul bisericii, dar după puțin timp postul e ocupat de Ioan Natu dar, sub îndrumarea preotului Vasile Chendi.
În 1880, prin strădania credincioșilor și a preotului V. Chendi se indică modestul edificiu școlar cu două încăperi lângă casa parohială.
Din 1882 până în 1887 la Dîrlos funcționează un învățător specializat, Vasiliu Popp.
În această perioadă în sat erau 14 știutori de carte, din care zece bărbați și 4 femei.
După 1888 postul de învățător fiind din nou vacant, Ioan Natu îl suplinește până în 1910 când probabil din cauza vârstei înaintate și a pregătirii profesionale necorespunzătoare, Ioan Natu cere eliberarea din funcție, postul fiind publicat la concurs, menționându-se că salariul este de 150 de florini, cuartir și lemne.
Din lipsă de solicitanți postul este redat lui Ioan Natu, specificându-se că a mai funcționat ca învățător în dîrlos 15 ani.
În 1891 postul e publicat din nou la concurs dar se repetă aceeași situație din anul precedent, situație care se pare a se menține până în 1893 când în postul de preot paroh devenit vacant a fost numit preotul Dionisie Filimon.
Datorită strădaniilor preotului Vasilie Chendi în Dîrlos erau 160 stiutori de carte. La școală umblau de la 6-12 ani 31 băieți și 25 fete, iar de la 13-15 ani 96 băieți și 9 fete.
În 1895, prin strădania preotului Dionisie Filimon, postul de învățător este ocupat de Nicolau Fecheticiu, dar care din păcate nu rămâne decât un an, astfel că în 1896 postul e iarăși vacant. În perioada 1893-1896 postul de învățător fiind vacant, de buna funcționare a școlii s-a îngrijit preotul D. Filimon, absolvent și al Institutului pedagogic din Sibiu.
Din anul 1897 până în 1901 învățător la Dîrlos e Vasiliu Langa. Urmează o nouă perioadă 1902-1904, în care școala confesională ortodoxă nu are învățător.
Din anul 1905 funcționează ca învățător Ioan Langa până în 1918 când școala confesională ortodoxă se contopește cu școala confesională greco-catolică devenind școala de stat, cu o scurtă întrerupere în 1917 când toți învățătorii din Transilvania au fost mobilizați, dar Ioan Langa se întoarce acasă în același an.
Funcționarea unei școli românești în Dîrlos n-a fost privită cu ochi buni de către autoritățile maghiare care, pentru a întrerupe activitatea predigioasă a acestei școli, în 1908 declară edificiul necorespunzător, interzicând construirea unui local sub amenințarea că va închide biserica și va zidi o școală maghiară. Dar dîrloșenii nu se lasă intimidați și încep să strângă materiale pentru un nou edificiu școlar. În 1912 începe construcția și în anul următor se dă în folosință. În acest nou edificiu funcționează ca învățător până în 1918 Ioan Langa, când edificiul școlar ortodox este cedat școlii române de stat. Această stare de lucruri continuă până în 1927 când i se oferă bisericii o mare sumă de bani pentru cedarea definitivă a localului școlii învățământului de stat. Vânzarea se face abia în 1929 după ce s-au obținut aprobările de rigoare pentru suma de 750000 lei. Suma primită intră în fondurile pentru zidirea unei noi biserici.